Mireasa cu sosete rosii de Adela Greceanu | lansare la Sangeorz-Bai
Feb.20, 2009
Editura Polirom va invita sîmbata, 21 februarie, ora 18.00, la lansarea romanului de debut al Adelei Greceanu, Mireasa cu sosete rosii.
Evenimentul va avea loc la Muzeul de Arta Comparata din Sîngeorz-Bai. Marin Malaicu-Hondrari va prezenta romanul, iar autoarea va citi un fragment din roman.
„Adela Greceanu are forta prin neasemanare.” (Nora Iuga)
„Adela Greceanu este, fara doar si poate, o personalitate artistica distincta, care, indiferenta la ultimele mode poetice, a ajuns de timpuriu la o formula personala, situata undeva la jumatatea drumului dintre poezie si proza, fictiune si viata, poem si pagina de jurnal.” (Octavian Soviany)
„Nu sînt prozatoare, dar «poezia» mea are «poveste». Nu am imaginatie. Dar aud bine. Am început prin a transcrie vocile unor personaje feminine din copilarie. M-am distrat pe cinste lasîndu-le sa-si spuna fiecare povestea. Daca în prima parte e multa galagie (cinci femei, chiar daca una dintre ele e moarta, pot face destul taraboi), în partea a doua e foarte multa tacere. I-am dat jos sosetele miresei si am lasat-o singura. Mult a fost pîna i-am prins vocea diurna, cum îmi place mie sa zic. Prin scris încerc sa tin pasul cu mine.” (Adela Greceanu)
Adela Greceanu (pseudonimul literar al Adelei Maria Dutu) s-a nascut la Sibiu în 1975. Este licentiata în Jurnalism si, din 1998, lucreaza la Radio România Cultural. În prezent realizeaza o emisiune de literatura numita Noua revista vorbita. Colaboreaza la importante publicatii culturale din România, precum Dilema Veche, Dilemateca, Time Out. A debutat editorial în 1997 cu volumul de poezie Titlul volumului meu, care ma preocupa atît de mult… (Editura Eminescu), pentru care a obtinut Premiul Asociatiei Scriitorilor din Sibiu, Marele Premiu „Cristian Popescu” si Premiul Frontiera Poesis. În 2001 a publicat Domnisoara Cvasi (Editura Vinea), urmata de Întelegerea drept în inima (Editura Paralela 45, 2004). Marin Mincu a publicat în 1998 antologia critica numita Poezia româna actuala. De la Adela Greceanu la Leonid Dimov. Adela Greceanu a sustinut lecturi în tara si în strainatate (Viena, Berlin, Leipzig, Medana, Göteborg, Stockholm, Uppsala), iar textele ei au fost traduse în germana, engleza, suedeza, slovena si albaneza. Este membra a Uniunii Scriitorilor din România si a PEN Club România.







